Arată-te la Dorna Art

Festivalul Dorna Art lansează înscrierile pentru a doua ediție Arată-te la Dorna Art.

Anul acesta la secțiunea Arată-te la Dorna Art pot participa proiecte muzicale, de teatru, dans sau performance. Secțiunea vizează persoanele creative și talentate, care își doresc să beneficieze de vizibilitate și/sau să se lanseze.

Proiectele vor trece printr-un proces de selecție, în urma căruia, proiectele vor avea ocazia să participe a Dorna Art (28-30 iulie, la Vatra Dornei). Costurile privind transportul și cazarea artiștilor vor fi asigurate de organizatorii festivalului.

Data limită pentru înscrieri este 30 iunie 2017.

Dorna Art, Festival de Artă și Cultură Urbană este un eveniment finanțat de Primăria Municipiului Vatra Dornei. Aflat la a treia ediție, Dorna Art își propune susținerea artiștilor tineri și dezvoltarea unui cadru care prin cultură, sport și divertisment, să le ofere acestora oportunitatea de a beneficia de vizibilitate și de a face networking cu artiști din alte zone ale țării, în vederea realizării de proiecte noi și originale pentru reactivarea unor spații părăsite din cadrul orașului.

 

Regulament Înscrie-te

 

 

Ne găsiți și pe Facebook sau Instagram